Oraşul are timp

Merg aiurea pe stradă cu căştile în urechi şi ma uit la semenii mei care joacă table, cară pungi, beau o bere sau stau cu mainile în şold. Un singur şold. Privirile lor sunt de cele mai multe ori iscoditoare şi derutate, nu sunt sigură că din cauza mea, mai degrabă pentru că ferestrele sufletului lor lasă să se întrevadă ceaţa aşternută peste exerciţiul lor de a înţelege realitatea dincolo de nevoi primare şi „necazuri”. Bucureştiul e în prag de ploaie şi părăsit iar de oamenii trendy care au plecat la mare de 1 Mai, o senzaţie de deja vu combinată cu cea de stătut mă bâzâie în timp ce îmi fac loc spre o prietenă care ştie şi ea că am întârziat însă s-a amestecat cu senzația generală a oraşului „e timp…avem”.

20170430_195611

Supracompensăm prin scandaluri neajunsurile noastre ca ţară? Cumva? Mmm? Pe aproape?

Printr-un ritual masonic Adrian Năstase a reuşit prima gafă din istoria tenisului românesc! Nu cea despre care vuieşte presa cu comentariul rasist la adresa Serenei (aici), ci faptul ca a lipsit de la Campionatele Europene de Gimnastică, organizate la Cluj. Astfel, printr-o decizie de logistică dubioasă, toată suflarea presei din ţară şi de peste hotare a rămas împietrită în aşteptarea unei remarci rasiste, homofobe, misogine sau antisemite la Mamaia, lăsând Clujul neacoperit. Iată-mă deci pusă în situația de a propune idei de articole asmuțitoare şi pentru ardeleni, până la urmă există şi acolo potenţial de exploatat:

„De când Marian Drăgulescu nu îşi mai bate nevasta el a devenit un om total schimbat – a luat o altă fată, draguțică aşa, scârțâie patul când ajung acasă că sunt tineri. Nu ne explicăm de ce pare că îi creşte mai mult păr pe picioare şi zona piept în laterale însă asta poate fi şi de la tratamentul de bronşită al verişoarei din Berceni. Verişoara aia femeie de afaceri, cea moartă de ocupată să facă bişniță cu medalii căci a luat şi ăsta una de aur la Cluj. La sol. Da. Ei, nu are copii încă cu asta de-a doua că acum omu suflă şi în iaurt. Baiat bun.”

Lucrurile care vând sunt scandalurile şi nenorocirile peste tot unde e omul aşezat aşa că să mai încercăm să aducem atenţia către gimnastică cu un articol:

„Nadia, mai palidă când mănâncă chipsuri.”

Pentru concreții mei

Când laşi o parte din tine pe undeva, lipsit de vlagă şi necrescut în ochii celorlalți, nu te mai aştepţi la miracole. Aşa gândeşti şi simţi, aşa palpezi locul lipsă din tine. Însă de fiecare dată, fără cea mai mică excepție, lucrurile în orânduirea lor îți prezintă (sau aruncă în ochi mai exact) o nouă perspectivă. Niciodată nu au fost mai pline de dragoste venită de la cei mult dragi momentele decât atunci când viața-tot-ea ți-a pregătit un eşec de o clipă măturată. Relațiile lungi cu mama si tata, presarate cu dragoste ne neexplicat pentru alții şi cele cu oameni departe de a ne fi cerut dar care insistă să ofere sunt complice la ceea ce ne avântă mai departe în magazia asta de întâmplări ciudate. Mulțumescu-vă şi voi fi acolo aşa cum n-am lipsit în rânduri. Vă iubesc pe voi cei care în tăcere mă citiți şi vă recunoaşteți. Mai mult, o imagine la fel de fizică precum o fotografie postată e gândul meu de bucurie că am în privirile şi cuvintele voastre un licăr care nu trece. De-o fi adevarat că ceea ce dai – primeşti nu ştiu, dar e palpabil.

Fie ca…

De sfintele sărbători de Paşte vă urez un „fie ca” să nu fie nevoie vreodată de regret de cel mai mic. De nostalgie sau păreri de rău. De tresăriri de inimi suficient de inutile şi târzii în lumina apusului de vârstă. Vă doresc ca fiecare iubire să fi fost cursă îndelung şi lin, luptată până la sfârşit şi părăsită doar de stinsă. Şi mai e un gând de mă tot încearcă de când am început să caut literele astăzi, vă doresc ca nicio străduță din lumea asta rotundă ce vă va chema mai devreme sau mai tarziu să nu rămână nerâsă tare, cu poftă, impertinent. Râdeţi ca şi cum buna închegare a caselor şi drumurilor acelei ulițe depinde de asta. Vă mai urez să nu vă uitați în locuri fără de soare şi să purtaţi mereu sufletul cel mai uşor. Să nu vă legaţi de multe lucruri fără valoare şi nici de oameni asemeni lor. Să mâncați cu poftă, să mergeți la cumetrii pentru ca apoi să le lăsați în urmă în zori pentru alți zori mii. Vă doresc să nu eşuați în ceea ce o conta cu adevărat pentru inima voastră, iar dacă asta e greu atunci să fie multe ocazii de a vă repara. Vă urez să nu fiţi obsedaţi de perfecțiune şi să nu uitați să citiți. Să vă recunoaşteţi greşelile şi să vă împrieteniţi cu limitele. Toate apusurile de până la Craciun, când ne vom ura iar, să fie colorate şi vii!

20170320_205243

Martinică e albină

Aaam mai împuşcat un Martinică şefu! Din Sibiu era, da imediat l-am decimat că e un animal care ne poate omorî dacă îşi va propune vreodată în viitorul lui pe care l-am luat noi cu un gest apăsat! Nu ne interesează cum nici pe alții câtă viață mai avea şi cât de violent era acest pui speriat de urs şi toți frații lui să apeleze la noi când li s-a urât de mă-sa! Spartaaa! Ai văzut şefu cât sânge curgea din el? Am mai primit şi noi o palmă că n-avem protocol pentru astfel de situații şi vreo doi ziceau de facut culoar da’ ce scuipă pădurea cu mai linge omul! Mai pe seara la bar cu colegii mi s-a facut milă de el că şi pe mine m-au crescut greu ai mei, însă jobu-i job şi nu vreau să las impresia că m-a crescut prost sistemul. Viața mea e mai mult decat aceste zbenguieli de ritm când mai moare câte ceva. Nu mă pot hotărî dacă să zic de incident la spovedanie, ultimul lucru de necinste care mi se poate întâmpla este să creadă popa că am sărit pe animalul ăsta din păcat. Nu mă pot hotarî dacă să-mi pară rău pentru că nimeni nu ştie să mă învețe care ar fi problema în această situație şi nu pot să mă încred decât în autorități. Şefu, sincer eu vă las un ultim gând dacă vă simțiți trist şi îmi permiteți: „Atunci când o ființă moare, alta se naşte”-asta mi-a rămas din şcoală că ne-o tapetaseră pe toți pereții ca să nu fim surprinşi că n-avem proceduri. Şefu, practic mă gândesc acum, dacă Martinică e o albină în stup acum în loc să caute el în gunoaie, apăi sunt un munte de mândrie! Vedeți câte sentimente certe ma încearcă în acelaşi timp? Un singur om atras de atâtea influențe nu ar trebui să fie rezultatul unei singure proceduri!

 Urs ucis Sibiu

Sursa foto: Mediafax

Despre flori

Mi se şopteşte în cască de ceva timp (voce din interior, nu că ar fi ceva în neregulă să auzi voci din exterior dacă asta simţi) că ar fi cazul să mă liniştesc la casa mea asemenea unei crengi de iasomie. Fire agitată de pe partea paternă dar nu numai, mă conformez în felul meu şi caut toate ştirile despre îmbalsămări mici, festivaluri şi infuzii mondiale care aduc pacea relativă. Îmi umflu bula şi trec aşa calcând din interiorul ei peste legi anti-avort, trumpisme greu de imaginat şi brâncuşisme de cuminţit pământul doar ca să pot observa că suntem nişte legalişti obsedaţi. Păi numai nişte cutre viclene, condescendente, plictisite de ele şi de lume puteau să scornească nişte situaţii de amploarea şi natura asta, totul pornind de la orgolii de naţii care târăsc după ele camioane de hartii pline de legi interpretabile. N-au legătură între ele evenimentele cele trei înşirate aleator şi sustrase din mintea ce încearcă liniştirea? Păi iată că, de exemplu, aşa cum majoritatea cetăţenilor români care au donat 2 euro pentru Cuminţenie nu au nicio părere despre ceea ce se întâmplă în Polonia şi nici în State, reciproca fiind perfect valabilă şi în celelalte două cazuri, rezultatul este că ne alienăm şi uităm să empatizăm. Cu siguranţă orgoliile şi graniţele ne alienează, bunătatea ne sperie sau nici măcar nu mai ştim cum să reacţionăm la ea. Hai să începem de aici orice polemică pe orice subiect din ce in ce mai arzător: cât empatizăm, cât ne interesează chiar dacă aparent nu ne afectează direct? Căci apoi lucrurile tind să curgă mai lesne. Nu liniştit cum se cerea la început, însă oricum n-am crezut niciodată în crengile de iasomie.Crengi de iasomie

Privilegiul feminin

pixuri pentru femei
pixuri pentru femei

Există pixuri făcute special pentru femei de către compania Bic. Ele vin în culorile roz şi mov şi pot fi achiziţionate la preţ dublu faţă de un pix destinat oricarui gen de om deoarece, aşa cum scrie pe ambalaj, „Aceste pixuri sunt special create pentru a se potrivi în mâna unei femei”. 

Mhm. Deci…

În eventualitatea în care aş fi un bărbat căruia îi place movul şi aş avea mâini micuţe ar trebui să:

a) ignor toate semnele că acel produs mi s-ar potrivi şi să trec mai departe spre stilourile groase cu tuş viril şi peniţă crăcănată, disponibile într-o largă paletă de culori bazată pe albastru;

b) achiziţionez produsul în interes personal însă să folosesc tertipul „cadou pentru nevastă-mea că de când îşi dorea un pix mov pentru mâinile ei şi mai micuţe ca ale mele pentru a nu mai obosi atât de repede în timpul scrisului”. În acest caz,  nu voi putea folosi pixul decât în intimitatea căminului, cu perdelele trase, pentru a nu stârni în sânul cartierului o stare generală de confuzie urmată de o revoluţie sexuală;

c) achiziţionez produsul asumat, deschis, cu mână sigură şi privire dârză. Mă întorc către cei din spatele meu de la coadă şi zbier la ei că da, este pentru mine, al meu până când îi schimb mina a 15-a oară. Îl iau la întâlniri importante de afaceri, îl ţin pe birou în suportul său făcut pe comandă, ţin scorul cu el atunci când joc cărţi cu prietenii apropiaţi, semnez cecuri cu el.

În toată tevatura sexistă se evidenţiază goana după bani, având în vedere preţul dublu al pixurilor de damă. Doar că ironia face că statistic bărbaţii sunt mai bine plătiţi. O fi Bic specializat pe psihologie inversă iar aceasta să fie de fapt o încercare subtilă de a stimula veniturile persoanelor de sex feminin? Uite că nici nu mă gândisem la asta…