Martinică e albină

Aaam mai împuşcat un Martinică şefu! Din Sibiu era, da imediat l-am decimat că e un animal care ne poate omorî dacă îşi va propune vreodată în viitorul lui pe care l-am luat noi cu un gest apăsat! Nu ne interesează cum nici pe alții câtă viață mai avea şi cât de violent era acest pui speriat de urs şi toți frații lui să apeleze la noi când li s-a urât de mă-sa! Spartaaa! Ai văzut şefu cât sânge curgea din el? Am mai primit şi noi o palmă că n-avem protocol pentru astfel de situații şi vreo doi ziceau de facut culoar da’ ce scuipă pădurea cu mai linge omul! Mai pe seara la bar cu colegii mi s-a facut milă de el că şi pe mine m-au crescut greu ai mei, însă jobu-i job şi nu vreau să las impresia că m-a crescut prost sistemul. Viața mea e mai mult decat aceste zbenguieli de ritm când mai moare câte ceva. Nu mă pot hotărî dacă să zic de incident la spovedanie, ultimul lucru de necinste care mi se poate întâmpla este să creadă popa că am sărit pe animalul ăsta din păcat. Nu mă pot hotarî dacă să-mi pară rău pentru că nimeni nu ştie să mă învețe care ar fi problema în această situație şi nu pot să mă încred decât în autorități. Şefu, sincer eu vă las un ultim gând dacă vă simțiți trist şi îmi permiteți: „Atunci când o ființă moare, alta se naşte”-asta mi-a rămas din şcoală că ne-o tapetaseră pe toți pereții ca să nu fim surprinşi că n-avem proceduri. Şefu, practic mă gândesc acum, dacă Martinică e o albină în stup acum în loc să caute el în gunoaie, apăi sunt un munte de mândrie! Vedeți câte sentimente certe ma încearcă în acelaşi timp? Un singur om atras de atâtea influențe nu ar trebui să fie rezultatul unei singure proceduri!

 Urs ucis Sibiu

Sursa foto: Mediafax

Despre flori

Mi se şopteşte în cască de ceva timp (voce din interior, nu că ar fi ceva în neregulă să auzi voci din exterior dacă asta simţi) că ar fi cazul să mă liniştesc la casa mea asemenea unei crengi de iasomie. Fire agitată de pe partea paternă dar nu numai, mă conformez în felul meu şi caut toate ştirile despre îmbalsămări mici, festivaluri şi infuzii mondiale care aduc pacea relativă. Îmi umflu bula şi trec aşa calcând din interiorul ei peste legi anti-avort, trumpisme greu de imaginat şi brâncuşisme de cuminţit pământul doar ca să pot observa că suntem nişte legalişti obsedaţi. Păi numai nişte cutre viclene, condescendente, plictisite de ele şi de lume puteau să scornească nişte situaţii de amploarea şi natura asta, totul pornind de la orgolii de naţii care târăsc după ele camioane de hartii pline de legi interpretabile. N-au legătură între ele evenimentele cele trei înşirate aleator şi sustrase din mintea ce încearcă liniştirea? Păi iată că, de exemplu, aşa cum majoritatea cetăţenilor români care au donat 2 euro pentru Cuminţenie nu au nicio părere despre ceea ce se întâmplă în Polonia şi nici în State, reciproca fiind perfect valabilă şi în celelalte două cazuri, rezultatul este că ne alienăm şi uităm să empatizăm. Cu siguranţă orgoliile şi graniţele ne alienează, bunătatea ne sperie sau nici măcar nu mai ştim cum să reacţionăm la ea. Hai să începem de aici orice polemică pe orice subiect din ce in ce mai arzător: cât empatizăm, cât ne interesează chiar dacă aparent nu ne afectează direct? Căci apoi lucrurile tind să curgă mai lesne. Nu liniştit cum se cerea la început, însă oricum n-am crezut niciodată în crengile de iasomie.Crengi de iasomie

Privilegiul feminin

pixuri pentru femei
pixuri pentru femei

Există pixuri făcute special pentru femei de către compania Bic. Ele vin în culorile roz şi mov şi pot fi achiziţionate la preţ dublu faţă de un pix destinat oricarui gen de om deoarece, aşa cum scrie pe ambalaj, „Aceste pixuri sunt special create pentru a se potrivi în mâna unei femei”. 

Mhm. Deci…

În eventualitatea în care aş fi un bărbat căruia îi place movul şi aş avea mâini micuţe ar trebui să:

a) ignor toate semnele că acel produs mi s-ar potrivi şi să trec mai departe spre stilourile groase cu tuş viril şi peniţă crăcănată, disponibile într-o largă paletă de culori bazată pe albastru;

b) achiziţionez produsul în interes personal însă să folosesc tertipul „cadou pentru nevastă-mea că de când îşi dorea un pix mov pentru mâinile ei şi mai micuţe ca ale mele pentru a nu mai obosi atât de repede în timpul scrisului”. În acest caz,  nu voi putea folosi pixul decât în intimitatea căminului, cu perdelele trase, pentru a nu stârni în sânul cartierului o stare generală de confuzie urmată de o revoluţie sexuală;

c) achiziţionez produsul asumat, deschis, cu mână sigură şi privire dârză. Mă întorc către cei din spatele meu de la coadă şi zbier la ei că da, este pentru mine, al meu până când îi schimb mina a 15-a oară. Îl iau la întâlniri importante de afaceri, îl ţin pe birou în suportul său făcut pe comandă, ţin scorul cu el atunci când joc cărţi cu prietenii apropiaţi, semnez cecuri cu el.

În toată tevatura sexistă se evidenţiază goana după bani, având în vedere preţul dublu al pixurilor de damă. Doar că ironia face că statistic bărbaţii sunt mai bine plătiţi. O fi Bic specializat pe psihologie inversă iar aceasta să fie de fapt o încercare subtilă de a stimula veniturile persoanelor de sex feminin? Uite că nici nu mă gândisem la asta…

Solenoid, Hitchcock şi buricoplastia

Iată că mă gândeam acum cu ochii-n soare-nlăcrimați de atâta erodat văzduhul la fiecare gând şăgalnic ce mă scoate din țâțâni când mi-e lumea mai clară şi liniştită asemenea unui lac cu aspect de oglindă, la mai multe aspecte diverse de viață:

– dacă să cumpăr Solenoid, pentru condiția de a cultiva în mine senzația că acest trup mai citeşte şi ceva de care se leagă o anumită categorie de oameni obişnuiți să simtă celuloza în podul palmei. Există o senzație de apartenență vagă pe care aş vrea să o consolidez în apropierea celor 32 ani şi care, cumva reuşeşte să se facă auzită;

– ce mama dracu am găsit o pasăre odioasă care înghite un bob lângă Lupoaică. Pasărea este păzită din motive de securitate şi am înțeles că face reclamă la o băutură alcoolică de se găseşte la noi pe rafturi însă priviți dacă încă n-ați apucat:

Pasare lupoaica

Aaalfred Hitchcock much? Nu ştiu cum sunt alții însă pe mine mă trimite instant la „Păsările” vrăbiuța asta. Pentru că n-am mintea deschisă, ştiu, de-aia! Şi pentru că advertising-ul fuge de aroma pe care o lasă treaba făcută cu gust, mică şi fără gazon. În zonele cu public nepregătit se poate încerca chiar expunerea unei păsări care se cacă iar paznicul să se mire de fiecare dată când lucrul ăsta se întâmplă deoarece nimănui nu cred că i-a ajuns minunea asta;

– dacă vreau să fac pătrățele pe abdomen eu cu cine vorbesc? Care e sala la care voi pierde din lipsa de formă cel mai repede? Ne buricim prea des şi al meu buric s-a mărit pentru că oricine vine şi are o părere  formată pe drumul spre casă despre mine şi viață şi cum ar trebui să ne prezentăm amândouă bagă degetul şi îl uită înăuntru, supărându-se apoi pentru reciprocitate. O buricoplastie şi nota, vă rog.

Mai dau din casă

Dacă eşti generația mea, tot ce ți-au oferit societatea, familia şi orice mijloc de suport pe care l-ai fi putut avea ca preambul pentru ce avea să urmeze este „Codul Bunelor Maniere”. Îmi amintesc de el tronând în biblioteca alor mei la loc de cinste printre toate SF-urile, romanele polițiste şi docționarele de rusă şi engleză, făcând pe cocoşul printre cărțile de bucate şi pus în aşa fel încât musfirul să nu-l poată omite chit că este doar vecina venită în inspecție după ce ai bătut şi frecat covoarele persane ostentativ în spatele blocului cu vociferări neîntrerupte după furtun şi socializare excesivă cu vecinii nu la fel de harnici. Uhm…ăsta era singurul volum explicit pregătitor pentru viața ce va să vie printre semenii tăi diverşi, pe care tu pe la 7-9 ani îl vei fi memorat. Vei fi aflat, dară, că nu e frumos ca în timpul mesei să te duci ostentativ (cuvânt frumos, obsesia zilei) la baie, că dacă trebuie neaparat te poți fofila pe lângă pereți fără ca apoi, odată proptit înapoi să descoperi că ai un nasture rămas deschis şi să Doamne apără, îl mai şi închizi. De unde ampla introducere? De ani buni de zile de maturitate trăită pasional, viața are situații pe care ține să mi le prezinte violent, punându-mă în scene dintre cele mai amuzante pentru ea, probabil pentru a-mi analiza reacțiile de hârciog obosit de experimentele ei nucleare. De neodihneli la cap, beții, divorțuri şi orgii, de legări la cap şi întors de la groapă, de nelinişti şi pomeni şi luat de la capat cu iubire nomadă şi tot felul de apariții tumultuoase, care pe supraviețuire şi care pe fericire. În toate aceste situații în care cu siguranță ne pune viața pe mulți  dintre noi (posibil pe unii mai des şi apasat, dar diversitate) reacția mea este de a încerca să găsesc vreun corespondent în reperul copilăriei, acel ceaslov cu povețe retarde despre a avea un comportent adecvat în contextul social, da? Păi cred că, dacă lăsăm falsa pudoare absolut inimaginabil de penibilă cum că viețile noastre sunt decente, liniare şi noi nu ne trezim niciodată cu vecinul în gând am putea să rescriem cartea aia la maniera la care să o pot răsfoi eu şi mulți alții şi să ştim să fim manierați. De exemplu, stai la masă cu cele două odrasle ale noii iubiri dintre care una grav bolnavă, cu fosta soție a noii iubiri care îți povesteşte cum se masturbează băiețeii la 4-5 ani şi verişoara ta care stă plictisită pe Tinder (situație imaginată, fără cea mai mică legătură cu realitatea), iar tu te legeni subtil căci simți că ai vrea să faci sex în gazonul de lângă terasă? Manierat ar fi să procedezi aşa:…..

Brexit

Hai că multe au trecut peste noi şi zile agitate de vară aparent leneşă şi înceată dogoresc iar blând în încercarea de a ne vinde iluzia sentimentului de siguranţă coclită şi zâmbăreaţă de colţ de ceainărie uitată de copilărie într-un timp cu iubire făţisă de la mama şi tata, un timp fără referendumuri şi….referendumuri. Nu ne-am înţeles? Nu că-i timp, că nu ne-am mai vorbit de o lună cam, deci mai clar: propun să ne concentrăm mai mult pe partea asta de democraţie badass şi să cerem şi noi părerea poporului cu privire la…părerea poporului britanic. Să zicem şi noi ce simţim după despărţire, să ni se dea şansa de a ne dezvolta abilităţile de comunicare şi de a exersa un fel de validare oficială a faptului că avem şi noi o părere, indiferent că-i bună sau rea. Am putea fi întrebaţi aşa:

1- Sunteţi de acord cu faptul că poporul britanic a votat ca UK să părăsească UE fără să ţină cont de părerea a zeci de milioane de oameni care nu sunt cetăţeni britanici dar ştiu despre situaţie şi consideră asta o scăpare fără precedent în istoria ţării pe care nu o consideră zdravănă la cap? Doriţi să lăsaţi acestui popor inconştient de efectele pe care le va avea ieşirea lor asupra poporului dumneavoastră un mesaj de critică sarcastică în josul paginii?

2- Consideraţi că argumentele dumneavoastră sunt mai bine fundamentate decât cele ale poporului inconştient care vă afectează vieţile fără măcar să ia în calcul varianta de a accepta ajutor din afară când vine vorba de votat mai bine? Doriţi să lăsaţi un mesaj de critică sarcastică pentru bătrânii lor care pot fi păcăliţi cu nişte promisiuni deşarte retrase a doua zi?

3- Doriţi să îi ajutaţi să voteze mai bine data viitoare şi atât? Lăsaţi un comentariu de critică sarcastică în josul paginii şi pe contul personal de facebook pentru a-i face să înţeleagă odată că nu sunt lăsaţi nesupravegheaţi şi scăpaţi de sub control nicio secundă, trebuie lucrat la psihic cu ei.

Startup-uri premiate ale tinerilor români

Eu cred foarte mult în prietena mea, perseverența când vine vorba despre a deveni iscusit în a face ceva. Nu cred că trebuie să te naşti cu un talent special, ci doar să munceşti când alții dorm, mănâncă, ies la o bere sau fac cuceriri. Nu vorbesc despre acea muncă pe care tu singur ți-o impui pentru a fugi de altceva, în scop de refugiu pentru dezamăgiri pe alte paliere ale vieții ci de activitatea care te mână constant în război cu toată competiția, te bucură ca o veste bună fără de încetare, se bagă cu mintea ta în pat şi te ajută să creşti, datorită căreia ai învățat să nu mai găseşti scuze şi să pui cârca la cărat cunoştințe şi experiență. Nu există „calea uşoară” şi e perfect că lucrurile sunt lăsate să fie aşa, să te căleşti lovindu-te şi să vrei să îndrepți o greşeală este un mod de viață şi nu un obstacol, o greutate în cale. De fiecare dată când dau ochii peste cap auzind despre planul tău, ceilalți nu sunt pregătiți să te cuprindă în tot ceea ce eşti. Antreprenoriatul nu înseamnă talent! Oricare dintre noi poate ajunge oriunde îl duce relația sa cu perseverența. Şi mai e o treabă, înainte de a vorbi despre startup-urile premiate ale tinerilor români avem obligația să îi ajutăm să nu se uite decât la ei, la competiție şi la ceea ce au de făcut! Ochelari de cal pe drumul întins către ceea ce numim noi succes le doresc.

Perseverenta